ANUNŢ
Consiliul Judeţean Harghita organizează concurs
de management pentru ocuparea funcţiei
de manager a Editurii Hargita Népe
Concursul se va desfăşura la sediul Consiliului Judeţean Harghita, din Miercurea-Ciuc, Piaţa Libertăţii nr. 5, judeţul Harghita.
Candidaţii pot depune mapa de concurs în plic sigilat (nesemnat), Planul de management privind soluţii concrete a rezultatelor preconizate, precum şi estimarea resurselor şi mijloacelor necesare îndeplinirii cerinţelor stabilite prin caietul de obiective, pe suport de hârtie şi în format electronic ([email protected]) până la data de 23 iulie 2014, ora 12.00, la Consiliul Judeţean Harghita, la Compartimentul resurse umane din cadrul Direcţiei generale management sediul Consiliului Judeţean Harghita, camera 132.
1. Condiţiile de participare:
Condiţii generale:
-
să aibă cetăţenie română sau cetățenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene;
-
să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
-
să întrunească condiţiile de studii;
-
să nu fi împlinit vârsta legală pentru pensionarea pentru limită de vârstă.
Condiţii specifice:
-
studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
-
să aibă o vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei - minimum 3 ani după terminarea studiilor superioare;
-
să aibă cunoştinţe şi aptitudini manageriale;
-
cunoştinţe de utilizare a calculatorului;
-
cunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţională.
2. Dosarul de concurs va cuprinde:
-
cerere de înscriere la concurs;
-
copia actului de identitate;
-
curriculum vitae, model european (conform H.G. nr. 1021/2004);
-
copii ale diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
-
copia carnetului de muncă, sau după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei;
-
cazierul judiciar;
-
adeverinţă care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
-
Planul de management pe o durată de 3 ani: 2014–2017, pentru Editura Hargita Népe.
Copiile după actele de mai sus se prezintă în copii legalizate sau vor fi însoţite de documente originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul Comisiei de concurs (camera 132 Consiliul Judeţean Harghita).
Planul de management va fi elaborat de candidaţi fără a fi personalizat, fără a avea semnături şi fără a conţine indicii privind identitatea autorului, cu respectarea cerinţelor din caietul de obiective şi a prevederilor legislaţiei indicate în bibliografie, 15 pagini + anexe şi trebuie să conţină punctul de vedere al candidatului asupra dezvoltării şi evoluţiei Editurii Hargita Népe, în perioada 2014–2017.
Candidaţii pot solicita informaţii suplimentare necesare elaborării planului de management, în baza unei cereri motivate.
3. Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului de management şi de soluţionare a contestaţiilor şi Caietul de obiective pentru concursul de management organizat pentru Editura Hargita Népe au fost aprobate prin Dispoziția Președintelui Consiliului Judeţean Harghita nr. 821/2014 şi sunt afişate anexele Dispoziției pe site-ul Consiliului Judeţean Harghita (www.judetulharghita.ro).
De asemenea, la solicitarea candidaţilor, vor fi puse la dispoziţie, pe suport de hârtie sau în format electronic, Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului de management şi de soluţionare a contestaţiilor şi Caietul de obiective la concursul de management organizat pentru Editura Hargita Népe.
4. Informaţii suplimentare se pot obţine de la Consiliul Judeţean Harghita, Compartimentul resurse umane, cam. 132 sau telefon 0266-207700, int. 1406/1408.
Borboly Csaba, preşedinte