DGASPC - Harghita - 23.09.2019.

DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI HARGHITA

O R G A N I Z E A Z Ă
Concurs pentru ocuparea  funcţiei publice de execuţie 

 

- temporar vacantă de inspector(psiholog), clasa I, grad profesional asistent din cadrul serviciului management de caz copii – 1 post

Condiţii de participare propuse:

- condiţiile generale prevăzute la art. 465 din ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ Nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ;

- condiţii de studii: studii universitare de licenţă absolvite cu diploma de licență sau echivalentă  în specializarea: psihologie;

-  un an în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie de grad profesional asistent;

        Concursul va avea loc în data de 23 septembrie 2019, ora 10,00 - proba scrisă, respectiv 26 septembrie 2019, ora 10,00 - proba de interviu, la sediul DGASPC-Harghita. Dosarele pentru înscriere la concurs se depun până la data de 13 septembrie 2019 la Serviciul resurse umane al D.G.A.S.P.C.-HR şi vor cuprinde:

  • Actul de identitate, în copie
  • Formularul de însciere la concurs, care este pus la dispoziţia celor interesaţi la sediul instituţiei
  • Diplomele de studii, în copie
  • Copiile de pe documentele care atestă vechimea în muncă: carnet de muncă şi după caz adeverinţă eliberată de angajator pentru perioada lucrată
  • Adeverinţă medicală de la medicul de familie
  • Curiculum vitae, modelul comun european
  • Cazier judiciar în original
  • Declaraţie pe propria răspundere că nu a fost lucrător sau colaborator al Securităţii

Actele depuse în copie vor fi însoţite de documentele originale.

       

 

 

 

DIRECTOR GENERAL,

ELEKES ZOLTÁN

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«decembrie, 2024»
lmmjvsd
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774