Daune cauzate de animale sălbatice
duminică, 01 decembrie 2024 08:55:17

Problema urșilor din Harghita a fost prezentată la Bruxelles

(0 Votări)56 vizualizări

În cursul zilei de marți, 30 iunie a avut loc ședința Comisiei pentru mediu, schimbări climatice și energie (ENVE) din cadrul Comitetului Regiunilor, al cărei membru este președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba. Acesta a înaintat amendamente la proiectele care vizează lupta împotriva schimbărilor climatice și pachetul cu privire la uniunea energetică

Președintele consiliului județean propune în privința uniunii energetice facilitarea utilizării energiei produse pe plan local, în detrimentul furnizorilor care au monopol național, motivând prin faptul că energia regenerabilă produsă pe plan local este ecologică, contribuie la crearea de noi locuri de muncă, dar și la siguranța energetică a populației. Totodată trebuie să fie prioritare inovațiile din ramurile industriale care înregistrează cele mai mari consumuri de energie, cum ar fi sectorul construcțiilor, în cazul căruia se  pot obține economisiri de energie prin urmărirea obiectivelor adecvate  și construcțiile conștiente.

În cadrul ședinței comisiei de specialitate, președintele consiliului județean a comentat asupra documentului de lucru elaborat de liderul fracțiunii socialiste din Luxemburg, Roby Biwer intitulat „Verificarea adecvării directivelor UE privind păsările și habitatele”. Consiliul Județean Harghita a întocmit un raport cu privire la daunele provocate de animalele sălbatice și atacurile urșilor. Faptul că oamenii trăiesc împreună cu aceste animale prezintă și unele dezavantaje, deoarece habitatele acestora cu cel al animalelor se suprapun, ducând la crearea unor conflicte. 

„În județul Harghita se accentuează tot mai mult conflictul dintre urși și populație, iar în ultima perioadă numărul daunelor produse de animale a crescut semnificativ. Acest lucru se datorează faptului că în drumul lor pentru procurarea hranei, urșii adesea ajung să vandalizeze gospodării și să reprezinte un tot mai mare pericol asupra vieții populației. Doar anul trecut urșii au atacat 15 persoane, iar în acest an deja patru, deși sezonul recoltei nu a început încă”, a afirmat Borboly Csaba. Acesta a făcut și o prezentare a datelor oficiale cu privire la efectivul de urși: conform acestora 40% din efectiv se regăsește pe teritoriul României, iar conform cercetărilor facultății din Brașov, numărul urșilor din România se ridică la 6.200 de exemplare. Dată fiind această situație este nevoie de intervenții urgente pentru asigurarea siguranței populației, având în vedere desigur aspectele ecologice în ceea ce privește aceste animale. A adăugat de asemenea, că în stabilirea perimetrelor ariilor de protecție Natura 2000 trebuie avută în vedere capacitatea acestora de susținere a populației de urși, deoarece acei urși care cutreieră constant spațiile locuite de oameni, sunt excluși din habitatul pădurii. Aceasta înseamnă că spațiul respectiv are o capacitate restrânsă de susținere a efectivelor de urși, concluzionând că este nevoie de o relocare a acestor animale.

„În ceea ce privește biodiversitatea, strategia care trebuie pusă în aplicare până în anul 2020 nu are în vedere faptul că anumite specii de animale protejate reprezintă un pericol pentru populație. Conform celor de mai sus, propun divizarea populației de urși, relocarea acestora în habitate cu caracteristici asemănătoare celor de aici, respectiv întocmirea unui raport în scopul soluționării corespunzătoare a acestei probleme. Este important ca proiectul de aviz privind păsările și habitatele să cuprindă și aceste aspecte, analizând în parte problemele cu care se confruntă fiecare regiune”, a afirmat Borboly Csaba.

 

Miercurea-Ciuc, 30 iunie 2015