Daune cauzate de animale sălbatice
duminică, 01 decembrie 2024 08:49:13

Vizită la victima atacului de urs din zona Gheorgheni

Sezonul recoltei debutează cu un incident regretabil în urma căruia un tânăr gospodar este internat la secția de terapie intensivă

(0 Votări)102 vizualizări

La începutul acestei săptămâni ursul a făcut o nouă victimă la hotarul dintre localitățile Ditrău și Jolotca. Cel atacat de urs este Csibi István și se află internat la secția de terapie intensivă  de la spitalul din Gheorgheni, unde a fost vizitat de președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba.

Conform spuselor victimei, situația în ceea ce privește urșii este una cât se poate de îngrijorătoare. Agricultorul deține o suprafață de teren pe care o cultivă și care îi asigura cele necesare traiului și spune că pe o suprafață de 20 de hectare, în care este cuprinsă și porțiunea de teren pe care o deține, în ultimii ani s-au născut 7 pui de urs pe care nici măcar gardul electric nu-i împiedică să ajungă la culturile de porumb pe care în majoritatea cazurilor le distrug în întregime. Situația este cu atât mai gravă cu cât ne aflăm într-o perioadă în care porumbul nu este gata pentru recoltat, iar lunile septembrie și octombrie sunt cele în care urșii își fac provizii de hrană pentru iarnă. Csibi István a cultivat cu eforturi semnificative cultura de porumb și este inacceptabil ca viața omului să fie pusă pe locul doi.

Borboly Csaba este de părere că legislația europeană stabilește directive care sunt foarte greu de aplicat în cazul urșilor din România, dar mulți consideră că întâlnirea tot mai frecventă dintre om și urs în teritoriile locuite de oameni este motivată de alungarea animalelor din pădure, defrișarea, colectarea necontrolată a fructelor de pădure și a ciupercilor, sau a zgomotului. Însă președintele consideră că cea mai mare problemă este suprapopulația urșilor, iar responsabili pentru această situație sunt acei politicieni care se feresc să ia atitudine și care pun mai presus de viața omului, legislația europeană. Borboly Csaba a afirmat că „este nevoie de luarea de măsuri cât mai urgente, de către toate persoanele, deoarece această situație începe să scape de sub control. Tinerii pleacă din țară în căutarea unui trai mai bun, iar cei care rămân acasă și cultivă pământurile își pun viața în pericol încercând să-și apere munca de peste un an. Ursul intră în curți, adesea se plimbă prin localitate în căutare de hrană, iar întâlnirile inevitabile cu oamenii se soldează cu atacuri. Este o situație inacceptabilă”!

Directorul spitalului din Gheorgheni, Ferenczy István a menționat faptul că agricultorul a avut noroc că nu a fost mușcat de animal în puncte vitale ale corpului, deoarece cu siguranță și-ar fi pierdut viața. Agricultorul a rămas în viață mulțumită vânătorului Tamás Lajos care a împușcat animalul.

Miercurea-Ciuc, 2 septembrie 2016