Consiliul Județean Harghita și instituțiile subordonate s-au implicat prin activități diverse în programul național Școala altfel, care s-a desfășurat în cursul săptămânii trecute. Elevii au avut ocazia să viziteze sediul consiliului județean, biroul președintelui consiliului județean, galeria de artă și studioul tv. Pe lângă acestea, instituțiile subordonate au organizat activității interesante și antrenante: în organizarea Camerei Agricole Județene cei mici au avut ocazia să viziteze centre ecvestre, unde s-au împrietenit cu animalele, cei mai curajoși micuți au avut ocazia să călărească. S-au înscris în program mai mult de o mie de elevi de la douăzeci de școli din județ.
Ultima actualizare: joi, 16 aprilie 2015
Bibliotecile din județ au fost și acestea pline, mulți elevi au participat la activitățile organizate de aceste instituții. Publicul prezent la Biblioteca Județeană Kájoni János a participat la concursuri de recitare și teatru de păpuși.
La Școala populară de artă s-au organizat activități care au vizat păstrarea tradițiilor, dansul popular, totodată au putut fi încercate instrumente muzicale.
Serviciul Public Salvamont și Salvaspeo al Consiliului Județean Harghita, a adunat la activitățile organizate copiii interesați de drumeții, dar și cei care sunt implicați în activități de voluntariat. S-au putut încerca echipamentele de alpinism și scufundări, copiii având de asemenea, ocazia de obține informații despre munca de zi cu zi a salvamontiștilor. Echipa de salvamontiști a organizat drumeții la Băile Harghita, Harghita Mădăraș, respectiv la Gheorgheni.
Președintele consiliului județean, Borboly Csaba este de părere că aceste evenimente organizate în afara școlii sunt foarte importante, contribuind și la relansarea învățământului profesional. „Trebuie să găsim programe alternative pe lângă orarul de la școală, prin intermediul cărora să-i motivăm pe tineri să se implice în activități care pot contribui la dezvoltarea aptitudinilor lor. Programul demonstrează faptul că este nevoie de reformarea sistemului de învățământ. De asemenea, rezultate mai bune s-ar putea obține dacă aceste activități ar fi programate în prealabil, pentru una-două clase. Astfel elevii ar avea ocazia să participe în permanență la astfel de activității”, a spus Borboly Csaba.
Miercurea-Ciuc, 15 aprilie 2015
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)88 vizualizări