Borboly Csaba la Bruxelles: trebuie păstrate subvențiile acordate prin intermediul Politicii Agrare Comune

Retragerea subvențiilor APIA ar reprezenta un mare neajuns pentru fermieri 

(0 Votări)30 vizualizări

„Fermierii din județul Harghita ar putea rămâne fără subvenția în valoare de șaizeci de milioane de euro pe an, dacă pentru perioada de finanțare 2021-2027 va rămâne actuala formă propusă a Politicii Agrare Comune (CAP)”, a atras atenția Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita care se află azi, 4 mai la Bruxelles. 

„Suspendarea subvențiilor APIA și a finanțării mediului rural vor afecta veniturile a aproximativ treizeci de mii de familii, ceea ce ar reprezenta un mare neajuns, motiv pentru care trebuie să luăm o poziție”, a afirmat Borboly Csaba care în calitate de membru al Comitetului Regiunilor a participat la conferința de specialitate organizată în cadrul Forumului de dezbateri europene Eurosfat 2017 de la Bruxelles unde președintele consiliului județean s-a întâlnit și cu Mihail Dumitru, director general adjunct în cadrul Direcției Generale Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene (CE).

Țările occidentale au interesul de a aloca fonduri sub forma împrumuturilor, spre exemplu pentru achiziționarea de echipamente, iar acest lucru este benefic exclusiv proprietarilor care au la dispoziție mii de hectare. De pildă, dacă fermierul achiziționează din acest tip de finanțare, utilaje din Germania, banii ajung înapoi în Occident.

Borboly Csaba i-a înmânat lui Mihail Dumitru rezultatele consultării publice cu privire la Politica Agrară Comună pe care a demarat-o Consiliul Județean Harghita, împreună cu asociațiile microregionale din județul Harghita și care datorită sprijinului Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, a fost lansată spre dezbatere la nivel regional. Borboly Csaba a prezentat rezultatele consultării din care a evidențiat importanța solidarității, proporționalității și al simplificării proceselor.

„În momentul de față, dintre instituțiile europene, Comitetul Regiunilor are poziția cea mai fermă în ceea ce privește păstrarea elementelor de dezvoltare rurală la nivelul administrațiilor publice și regionale. Această direcție este adoptată și în cadrul Parlamentului European, astfel acestea sunt instituțiile în cadrul cărora putem să prezentăm propunerile pe care le-am formulat”, a completat președintele consiliului județean.

Mihail Dumitru a catalogat procesul consultației ca fiind unul foarte benefic și a conchis că este nevoie de luarea unei poziții ferme în acest sens atât la Bruxelles, cât și la București. În continuare există riscul că din anul 2021 sprijinul financiar să fie considerabil mai mic, astfel dezvoltarea rurală ar putea să nu mai fie în prim-plan. Pentru apărarea de către Comisie a intereselor mediului rural este nevoie de sprijinul oferit de regiuni și județe.

Cu ocazia consultării în ceea ce privește subvențiile a reieșit faptul nu este benefic a lăsa deoparte micii fermieri și nu trebuie să scadă valoarea reală a subvențiilor, deoarece în anul 2007 valoarea plăților directe către România au reprezentat o cincime din cele înregistrate la nivel occidental. În momentul de față reprezintă jumătate din valoare, acesta fiind motivul pentru care scăderea valorii subvențiilor poate fi considerată a fi nedreaptă, dacă ar fi aplicată chiar și în mod parțial. Micii fermieri trebuie sprijiniți în procesul de creștere economică, atâta vreme cât prin aceste demersuri nu sunt încălcate prevederile cu privire la protecția mediului și biodiversitate. În ceea ce privește sursele de finanțare, acestea trebuie direcționate către produsele tradiționale și producția bio deoarece reprezintă viitorul și siguranța în zona noastră. Totodată, trebuie decisă încadrarea juridică a composesoratelor prin înrolarea acestora în categoria cooperativelor și nu în cea a întreprinderilor mari.

Printre problemele din domeniul dezvoltării rurale a fost menționat faptul că numeroase unități administrativ-teritoriale accesează fonduri care nu sunt utile, dar care pot fi accesate, respectiv faptul că în ceea ce privește mobilitatea, vârstnicii și persoanele aflate în dificultate din mediul rural, au nevoie de sprijin. În cazul proiectelor de mică valoare este nevoie simplificarea procedurilor de autorizare și proiectare, dar și de diminuarea fenomenului de centralizare. În ceea ce privește mediul și biodiversitatea, finanțările oferite prin programul Natura 2000 trebuie să fie accesibile și în domeniul agricol, aici trebuie incluse și pășunile. Este nevoie de crearea unui sistem transparent, flexibil și simplu în ceea ce privește despăgubirea daunelor provocate de animalele sălbatice și fenomenele climatice, respectiv să fie luate măsuri favorizante în ceea ce privește terenurile cuprinse în programul Natura 2000 sau cele aflate altitudini ridicate (consultanță, formarea de capital uman). Sistemul de achiziții publice este contraproductiv, cuprinde adesea noțiuni aberante, nu există regulament cu privire la proiectarea, calitatea serviciilor de construcții. Este menționat de asemenea, faptul că măsurile de sănătate publică pun în pericol modul tradițional de creștere al animalelor în mediul rural, sistemul de punctaj favorizând mediul urbanizat.

În cadrul Comitetului Regiunilor este în curs de redactare un raport pe această temă. Borboly Csaba a înmânat rezultatul consultării și lui Guillaume Crossnak, vicepreședintele Regiunii Occitania din Franța și raportor pe tema CAP post 2020 în cadrul Comitetului Regiunilor, iar la finalul întrevederii au convenit că președintele consiliului județean va depune un amendament la acest raport, până în data de 10 mai.

Miercurea-Ciuc, 4 mai 2017


[ Știri internaționale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«decembrie, 2024»
lmmjvsd
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774