Borboly Csaba solicită protejarea peisajului tradițional și a imaginii localităților

Interesele locale să fie și interese europene

(0 Votări)38 vizualizări

A fost votat amendamentul cu privire la protejarea peisajului tradițional și a imaginii localităților, înaintat de Borboly Csaba la proiectul de aviz din cadrul Comitetului Regiunilor, intitulat Către o strategie a UE pentru relațiile culturale internaționale.  Ședința Comisiei pentru politica socială, educație, ocuparea forței de muncă, cercetare și cultură (SEDEC) în cadrul căreia au fost supuse votului și celelalte amendamente înaintate de președintele Consiliului Județean Harghita, a avut loc în data de 15 noiembrie în localitatea cehă České Budějovice.

Primul amendament care a primit vot favorabil, a fost cel cu privire la importanța pe care o reprezintă protejarea peisajului tradițional și a imaginii localităților și rolul avut în ceea ce privește protecția patrimoniului cultural. Este foarte important ca în cazul localităților mici, mai ales în cazul satelor să se facă eforturi în ceea ce privește alinierea stilului tradițional la tendințele moderne de construire, dat fiind faptul că în Europa procesul de dispariție al imaginii tradiționale a satelor este unul foarte accentuat. Sunt în pericol de dispariție  elemente culturale unice specifice anumitor națiuni.

Următoarele amendamente au avut în vedere importanța sprijinirii personalităților care și-au desfășurat activitatea în scopul protejării patrimoniului cultural, respectiv poziția și rolul pe care îl au femeile în demersurile de practicare și promovare a meșteșugurilor tradiționale și transmiterea acestora noilor generații.

Borboly Csaba a afirmat că primul amendament are vedere programul Consiliului Județean Harghita cu privire la casele tradiționale și cel de protejare a imaginii satului, celelalte amendamente fiind formulate pentru recunoașterea activității celei care a fost Kovács Piroska, iar în legătură cu promovarea și practicarea meșteșugurilor tradiționale, președintele consiliului județean a avut în vedere activitatea desfășurată în cadrul școlilor populare din județul Harghita.

Dat fiind faptul că doar amendamentul cu privire la protejarea peisajului tradițional și a imaginii localităților a obținut avizul favorabil, pentru celelalte trei amendamente mai există posibilitate în acest sens în cadrul ședinței plenare din luna ianuarie.

Borboly Csaba a adăugat că prin rapoartele întocmite în cadrul Comitetului Regiunilor are în vedere alinierea intereselor europene cu cele locale. Uniunea Europeană în procesul decizional trebuie să țină cont de rolul consultativ al Comitetului Regional, a cărui opinii trebuie introduse în legislația europeană.

„Scopul meu este de a face cunoscute interesele locale la nivel european. Marile realizări se compun din fapte mici, iar dintr-o astfel de propunere poate lua ființă chiar și un proiect european”, a afirmat președintele consiliului județean.

Miercurea-Ciuc, 15 noiembrie 2016


[ Știri internaționale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«decembrie, 2024»
lmmjvsd
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774