A avut loc ședința extraordinară a Consiliului Județean Harghita
Centrul de consiliere și sprijin pentru copii și părinți care urmează a se construi la Cristuru-Secuiesc va contribui la serviciile sociale existente. Despre aceasta și despre contribuția proprie a Consiliului Județean Harghita la acest proiect s-a votat în cadrul ședinței extraordinare a instituției. Prin intermediul investiției de un milion de euro, curia Gyárfás – unde în prezent este internatul copiilor cu dizabilități – va reveni în proprietatea orașului, urmând ca în curtea spitalului orășenesc să se construiască din fonduri europene două case de tip familial care vor găzdui 24 de copii și tineri, un centru de reabilitare și recuperare cu o capacitate de 100 de persoane.
Ultima actualizare: marţi, 02 iulie 2019
„Cu ani în urmă primăria din Cristuru-Secuiesc a pus la dispoziție în curtea spitalului un teren de cincizeci de ari. Aici urmează a se construi casele de tip familial și centrul de consiliere, unde își vor desfășura activitatea diferiți specialiști – psiholog, asistent medicină de recuperare -, însă vor fi și asistenți sociali care se vor ocupa cu părinții. Aici sunt așteptați părinții de la Cristuru-Secuiesc și din împrejurimi, acele persoane care în momentul de față nu își pot duce acasă copiii fiindcă nu știu cum trebuie să îngrijească un copil cu un handicap sever”, a informat Feleki Ildikó, directorul centrului de la Cristuru-Secuiesc.
Odată cu construirea centrului, curia Gyárfás va reveni în circuitul monumentelor orașului, astfel se va diversifica paleta de atracții turistice.
„Vom accesa și aduce în județ un milion de euro, o sumă foarte importantă. Prin intermediul acestei sume va fi posibil ca la Cristuru-Secuiesc copiii și tinerii cu handicap grav să fie îngrijiți mult mai bine. Suma cadrul de un milion de euro va fi completată cu contribuția proprie a consiliului județean, și anume 250 milioane de euro. O altă veste bună este că clădirea care adăpostește curia Gyárfás, respectiv grădina acesteia vor putea reintra în circuitul turistic al orașului. Totodată, din punct de vedere al bugetului instituției un fapt important este că investiții cum ar fi incubatorul de afaceri, reabilitarea drumurilor județene – pot fi continuate.
În cadrul ședinței de consiliul s-a vorbit și despre faptul că încă nu s-a prezentat nici o firmă pentru executarea lucrărilor pe drumul județean 135A, dezinteresul din parte firmelor fiind mare și în cazul reabilitării celorlalte drumuri județene. Rácz Árpád și Csillag Péter, consilieri județene din zona Ghimeș și-au exprimat mulțumirea față de promptitudinea cu care a acționat Consiliul Județean Harghita în cazul drumurilor avariate de inundațiile care au avut loc pe Valea Ghimeșului și care au izolat aproximativ două mii de persoane. Consilierii județeni au atras atenția și cu privire la daunele cauzate de urși. Csillag Péter a menționat că în cursul săptămânii care a trecut ursul a nimicit animale domestice în mai multe locuri din zona Ghimeș. Borboly Csaba a făcut un nou apel către cei păgubiți de a depune documentația de despăgubire chiar dacă procedura este foarte birocratică, deoarece doar în acest fel se poate dovedi faptul că urșii produc numeroase daune în localitățile montane.
Mai multe despre procedura de licitație a lucrărilor pe drumul județean 135A:
http://investitii.hargitamegye.ro/node/10293?language=ro
Despre daunele cauzate de urși în județul Harghita, puteți afla mai multe accesând:
https://judetulharghita.ro/daune.html
Miercurea Ciuc, 1 iulie 2019
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)24 vizualizări