Oferta turistică a Ținutului Secuiesc, prezentată la Budapesta și București

(0 Votări)21 vizualizări

Județele Covasna, Harghita și Mureș au promovat regiunea prin intermediul unui stand comun sub brandul „Ținutul Secuiesc” la cea de-a 42-a ediție a Târgului de turism internațional „Utazás” de la Budapesta și la Târgul de Turism al României (TTR), organizat la centrul expozițional Romexpo.

Județele, Covasna, Harghita și Mureș, au fost reprezentate la cele două evenimente de Asociația pentru Dezvoltarea Turismului în județul Covasna, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Harghita, respectiv Asociația Visit Mureș.

Cele trei județe din Ținutul Secuiesc sunt participanți permanenți la diferitele târguri și expoziții turistice internaționale care reprezintă o bună oportunitate pentru promovarea regiunii și a valorilor acesteia, precum și pentru dezvoltarea unor relații de colaborare și participarea la reuniuni profesionale.

„Este important ca turiștii să primească informații de primă mână despre oferta turtistică a județului Covasna, prin intermediul unor discuții personale, nu doar prin intermediul unor broșuri sau platforme online. Experiența dovedește că cei interesați de regiune caută cu plăcere standul Ținutului Secuiesc, deschidere care se manifestă atât în creșterea numărului turiștilor interni și externi, cât și a numărului de înnoptări” – a subliniat vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Covasna, Grüman Róbert.

La târgul de turism de la București, care a avut loc în acest sfârșit de săptămână, datorită sărbătorilor care se apropie, mai multe persoane s-au interesat de ofertele de Paști, locurile de cazare prietenoase cu copiii și programele destinate celor mici, precum și de furnizorii de servicii de team-building, respectiv de unitățile de cazare care primesc vochere de vacanță.

„Am constatat cu satisfacție că aplicația mobilă Visit Covasna este descărcată și este folosită în scopul informării de tot mai multe persoane. Rezultatul muncii noastre este confirmat și de faptul că, auzind numele județului, generațiile mai în vârstă se gândesc la stațiunea Covasna, iar generațiile mai tinere cunosc regiunea ca fiind Ținutul Conacelor” – a spus vicepreședintele CJ Covasna. În cadrul evenimentului, cei interesați au avut ocazia să decoreze turtă dulce, sub conducerea familiei Szántó din Târgu Secuiesc, atelier care este vizitat de tot mai mulți turiști, cu ocazia vizitei efectuate în județul Covasna.

În cadrul celui mai important târg de turism al Ungariei, la standul Ținutului Secuiesc, lung de 30 de metri, accentul s-a pus pe dobândirea de experiență, dezvoltarea relațiilor personale și pe informarea cât mai largă a vizitatorilor. Persoanele interesate au căutat cel mai mult locurile de cazare din mediul rural, campingurile și călătoriile organizate, dau s-au interesat și de programele active. „Starul” din acest an al standului a fost un urs, de mărime naturală, cu care s-a încercat atragerea iubitorilor faunei sălbatice pentru excursiile organizate la observatoarele de urși.

La târgul de turism Romexpo, reprezentanții județului Harghita au promovat, în principal, aplicația pentru telefonul mobil și site-ul Visit Harghita, respectiv programele cu tradiție cum ar fi Festivalul de Muzică Veche de la Miercurea Ciuc sau Olimpiada de la Băile Harghita. Standul Ținutului Secuiesc s-a bucurat de mulți vizitatori chiar din prima zi, la ambele târguri de turism, un interes major a fost manifestat pentru evenimentele cum ar fi vizita Papei Francisc și pelerinajul de Rusalii de la Șumuleu Ciuc, pentru locuri de cazare, programe organizate cu aceste ocazii sau hărți și aplicații turistice. Numeroase persoane din Ungaria au vizitat deja această regiune sau au aici rude pe care le vizitează. Majoritatea este interesată de programe cum ar fi vizitarea stânelor, drumețiile cu căruța sau observatoarele de urși, sporturile de iarnă sau drumețiile. Dintre atracțiile turistice din județul Harghita de mare interes sunt: lacul Roșu, observatorul de la Lupeni, hotarul de o mie de ani, atractive fiind și satele mai izolate, unde cazarea se face în case tradiționale, turiștii petrecând sejurul împreună cu localnici. Pe baza feedback-ului primit, aplicația și pagina de web Visit Harghita se bucură de mare popularitate în rândul turiștilor, aici fiind grupate atât programele, locurile de cazare, cât și atracțiile turistice.

„Ne pregătim pentru cea mai mare clacă organizată în Ținutul Secuiesc, și anume, organizarea evenimentelor prilejuite de vizita Papei Francisc la Șumuleu Ciuc. Vizita Suveranului Pontif este o mare onoare, dar și provocare pe măsură. Atenția internațională se va îndrepta asupra regiunii noastre, fiind o ocazie foarte bună de a ne prezenta, respectiv va trebui să îi găzduim cum se cuvine pe cei sosiți în pelerinaj. Dorim să prezentăm regiunea și valorile acesteia oaspeților din țară și din străinătate, astfel ca cei care au fost o dată aici, să revină cu plăcere. În această perioadă vom organiza și Zilele Județului Harghita, prin cooptarea județelor vecine, pentru a oferi o serie de programe diverse, punând în valoare potențialul turistic al regiunii. Punem accent pe promovarea la scară cât mai largă a posibilităților turistice nu numai cu această ocazie deosebită, acesta fiind unul dintre motivele pentru care participăm la târgurile de profil. Ne bucură faptul că interesul manifestat pentru această regiune este în creștere”, a afirmat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita.

La târgurile de turism de la București și Budapesta, județul Mureș a fost promovat și anul acesta de către Asociația Visit Mureș. De această dată, asociația județeană de turism s-a pregătit pentru cele două târguri turistice cu un pachet triplu. „La standul județului Mureș, colegii noștri au prezentat fiecărui vizitator o ofertă de programe de 5 zile, în care au fost incluse plimbări culturale și istorice, drumeții în natură, tratamente, respectiv programe de odihnă și relaxare. Am dori să le arătăm tuturor varietatea de oportunități de recreere pe care le oferă județul Mureș. La Târgu Mureș am pus în atenția turiștilor atracțiile culturale, la Sighișoara atracțiile istorice, iar pentru cei dornici de turismul activ, am propus programe în zona Reghinului și în valea Mureșului. În cazul Sovatei, am promovat oportunitățile de tratament și programele culinare. Pe lângă recomandarea de programe, am întocmit și o listă cu ofertele de cazare ale hotelurilor din județul Mureș, și a fost o mare plăcere pentru noi că, în acest an, mult mai mulți furnizori de cazare au răspuns solicitării noastre și ne-au trimis oferte concrete de preț” – a declarat Szőcs Levente Zsolt, managerul Asociației Visit Mureș. Acesta a mai menționat: „al treilea element al ofertei noastre din județul Mureș l-a constituit promovarea Transilvania Motor Ring. Complexul sportiv inaugurat anul trecut este cel mai mare complex pentru sporturi auto din România, motiv pentru care am considerat important să prezentăm acest circuit cât mai multor persoane, aici mă refer la capacitățile tehnice ale circuitului, respectiv la competițiile ce vor fi organizate aici anul acesta.” Potrivit lui Szőcs Levente Zsolt, vizitatorii s-au interesat cel mai mult de gastronomia locală, respectiv turismul rural, dar un mare succes a avut și dispozitivul cu ecran tactil și harta cu atracțiile turistice ale județului, harta care a fost realizată explicit pentru aceste târguri.

Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc – Târgu Mureș

26 februarie 2019


[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«decembrie, 2024»
lmmjvsd
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774