Ultima actualizare: vineri, 26 februarie 2016
Regulamentul
Programului „Micii Grădinari” 2014
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de Dezvoltare Rurală a Consiliului Judeţean Harghita anunţă programul „Micii Grădinari”, program ce se desfăşoară în perioada martie (de la preluarea seminţelor de legume) şi decembrie (până la evaluarea grădinilor şi premierea elevilor/claselor câştigătoare).
În program se pot înscrie elevi din clasele IV-VII, sau clase IV-VII.
Condiţii de participare la program
- în cazul elevilor care participă la program individual, părinţii trebuie să asigure o parcelă necesară cultivării legumelor, precum şi supravegherea copiilor în timpul lucrului, acestea fiind asumate de părinte prin semnarea Formularului de participare
- în cazul claselor participante, şcoala trebuie să asigure terenul agricol destinat desfăşurării acestui program, iar conducerea şcolii trebuie să-şi exprime acordul cu utilizarea terenului de către clasă. Totodată este necesară şi desemnarea unui cadru didactic care va coordona lucrările şi va semna Formularul de participare
Alte cerinţe:- atât elevii participanţi indvidual, cât şi clasele participante la program trebuie să trimite rapoarte cu pozele grădinilor cultivate, de două ori în perioada desfăşurării programului, şi anume primul raport până la data de 30 iunie. Rapoartele cu poze vor fi trimise până la datele stabilite la una dintre adresele de mail
[email protected], sau
[email protected], sau pe adresa asociaţiei din Miercurea Ciuc, cod poştal 530140, Str. Piaţa Libertăţii nr. 5, camera 244/B.
Pe baza rapoartelor şi a pozelor trimise, o comisia de evaluare va vizita grădinile considerate cele mai frumoase, şi pe baza experienţelor proprii va desemna şi va premia elevii sau clasele declarate câştigătoare.
Márton István
Director executiv
Regulamentul
Programului „Micii Grădinari” 2013
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de Dezvoltare Rurală a Consiliului Judeţean Harghita anunţă programul „Micii Grădinari”, program ce se desfăşoară în perioada aprilie (de la preluarea seminţelor de legume) şi septembrie (până la evaluarea grădinilor şi premierea elevilor/claselor câştigătoare).
În program se pot înscrie elevi din clasele IV-VII, sau clase IV-VII.
Condiţii de participare la program
- în cazul elevilor care participă la program individual, părinţii trebuie să asigure o parcelă necesară cultivării legumelor, precum şi supravegherea copiilor în timpul lucrului, acestea fiind asumate de părinte prin semnarea Formularului de participare
- în cazul claselor participante, şcoala trebuie să asigure terenul agricol destinat desfăşurării acestui program, iar conducerea şcolii trebuie să-şi exprime acordul cu utilizarea terenului de către clasă. Totodată este necesară şi desemnarea unui cadru didactic care va coordona lucrările şi va semna Formularul de participare
Alte cerinţe:- atât elevii participanţi indvidual, cât şi clasele participante la program trebuie să trimite rapoarte cu pozele grădinilor cultivate, de două ori în perioada desfăşurării programului, şi anume primul raport până la data de 10 iunie, iar al doilea raport până la 20 iulie. Rapoartele cu poze vor fi trimise până la datele stabilite la una dintre adresele de mail