SPITALUL DE PSIHIATRIE TULGHES
organizează concurs
(conform Ordinului MSP nr.284 din 12.02.2007)
pentru ocuparea postului de - director financiar contabil
La concurs/examen se pot înscrie candidații care îndeplinesc, cumulativ, criteriile generale şi specifice.
Criteriile generale sunt următoarele:
a) au domiciliul stabil în România;
b) nu au fost condamnați definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care i-ar face incompatibili cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
c) au o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
d) nu au vârsta de pensionare, conform prevederilor legale în vigoare.
Criteriile specifice sunt următoarele:
1. sunt absolvenți de învățământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalentă în profil economic;
2. au cel puțin 2 ani vechime în specialitatea studiilor;
Dosarul de înscriere la concurs trebuie să conțină următoarele documente::
a) cererea de înscriere;
b) copie de pe actul de identitate;
c) copie de pe diploma de licență sau de absolvire, după caz;
d) curriculum vitae;
e) adeverința care atestă vechimea în muncă sau în specialitatea studiilor, după caz;
f) cazierul judiciar;
g) declarația pe propria răspundere că nu a desfășurat activități de politie politică, așa cum este definită prin lege;
h) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
i) proiectul de specialitate;
Dosarul de înscriere se depune la secretarul comisiei de concurs cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de data susținerii concursului.
Copiile de pe actele prevăzute mai sus se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.
Candidații al căror dosar de înscriere a fost respins pot depune contestație în cel mult 24 de ore de la data comunicării rezultatului verificării. Contestația se soluționează în termen de 24 de ore de la data depunerii de către comisia de soluționare a contestațiilor.
Relații suplimentare privind criteriile de selecție, conținutul dosarului de înscriere, temele pentru proiectul/lucrarea de specialitate, bibliografia se pot obține de pe pagina web: www.psihiatrietulghes.ro , sau de la sediul unității în zilele lucrătoare, între orele 7 -15, la telefon 0266/338188 interior 212.
MANAGER
EC. CSIBI VERONICA