ANUNȚ DE PARTICIPARE
pentru concursul de proiecte organizat în cadrul
Programului anual de colaborare a Consiliului Judeţean Harghita cu asociaţiile şi fundaţiile cu activitate de turism din județul Harghita, pe anul 2020
1. Autoritate contractantă: Judeţul Harghita prin Consiliul Judeţean Harghita, Miercurea Ciuc, Piața Libertăţii nr.5, Cod Fiscal 4245763, tel. 0266-207700, fax 0266-207716.
2. Solicitanţii pot fi: persoane fizice sau juridice fără scop patrimonial – asociaţii, fundaţii ori organizaţii cu activitate în domeniul turismului - constituite conform legii, care îşi desfăşoară activitatea pe raza administrativ-teritorială a judeţului Harghita, sau culte religioase recunoscute, conform legii.
3. Reglementări legale:
Legea nr. 350/2005, privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi non profit de interes general, cu modificările și completările ulterioare.
4. Se acordă finanţare nerambursabilă pentru:
Activităţile finanţate prin acest program sunt:
- Sprijinirea înființării/extinderii, amenajării, reabilitării și promovării obiectivelor turistice cu acele cheltuieli eligibile care sunt prevăzute în program, cu scopul dezvoltării turismului la nivel local și dezvoltării durabile a turismului regional:
- parcuri tematice turistice cu activități de petrecere activă a timpului liber,
- trasee de cicloturism,
- trasee turistice și trasee turistice de pelerinaj,
- izvoare şi băi de apă minerală;
- realizarea punctelor selfie Visit Harghita, în locurile frecventate de turiști,
- sprijinirea elaborării pachetelor de programe și destinații turistice privind județul Harghita și promovarea acestora;
- sprijinirea activităților legate de extinderea bazei de date a valorilor patrimoniului natural al județului Harghita;
- sprijinirea organizării taberelor turistice internaționale, naționale pentru păstrarea şi conştientizarea valorilor natural, culturale şi istorice (tabere de cel puțin 6 zile);
- susținerea contribuției proprii pentru proiecte depuse în domeniul turismului la diferite organisme de finanțare, dacă aceste proiecte nu au ca obiect activități generatoare de profit (de ex. amenajarea, reabilitarea unităților de primire a turiștilor, pensiunilor, etc.).
Finanţările nerambursabile NU pot fi utilizate pentru activităţi generatoare de profit.
5. Suma aprobată pe anul 2020: 100.000 lei
6. Durata programului: anul 2020.
7. Locul și data limită de depunere a propunerilor de proiecte:
Solicitantul va depune propunerea de proiect la Registratura Consiliului Județean Harghita, data limită de depunere, 26 martie 2020, orele 12,00, sau la birourile teritoriale ale Consiliului Judeţean Harghita cu data limită de depunere 26 martie 2020, orele 10,00, după cum urmează:
- Cristuru Secuiesc, Piața Libertății nr. 55;
- Gheorgheni, Piața Libertății nr. 12;
- Odorheiu Secuiesc, str. 1 decembrie 1918, nr. 9;
- Toplița, B-dul Nicolae Balcescu, nr.14 (Sediul Primăriei), etaj II, camera 214,
Propunerile de proiecte se depun şi sub formă electronică la adresa de e-mail: [email protected].
8. Solicitarea finanţării nerambursabile: Documentaţia de solicitare a finanţării nerambursabile constând în Ghidul solicitantului şi Cererea de finanţare, se pot procura de la sediul Consiliului Judeţean Harghita, Miercurea-Ciuc, Piața Libertăţii nr.5, camera 208/A, persoana de contact: Salamon Andrea, telefon 207700, interior 1308, e-mail [email protected] şi de pe site-ul www.judetulharghita.ro.