Program pentru culte religioase
 
ANUNŢ DE PARTICIPARE
pentru concursul de proiecte organizat în cadrul
Programului anual de cooperare al Consiliului Județean Harghita în vederea sprijinirii unor activități ale cultelor religioase, pe anul 2013
 
1. Autoritatea Contractantă: Judeţul Harghita prin Consiliul Judeţean Harghita, Miercurea Ciuc, Piața Libertăţii nr.5, Cod Fiscal 4245763, tel. 0266-207720, fax 0266-207703.
 
2. Solicitanţii pot fi: cultele religioase recunoscute de lege care îşi desfăşoară activitatea în raza administrativ-teritorială a judeţului Harghita.
 
3. Reglementări legale privind acordarea de finanţare nerambursabilă:
• Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,
• Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor
• Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare;
 
4. Se acordă finanţare nerambursabilă pentru activităţi întreprinse în judeţul Harghita, care vizează:
( În cadrul programului vor fi finanțate acțiuni și evenimente organizate începând cu luna iunie!)
 
5. Durata programului: anul 2013.
 
6. Locul și data limită de depunere a propunerilor de proiecte:
Solicitantul va depune propunerea de proiect la birourile teritoriale ale Consiliului Judeţean Harghita, Miercurea Ciuc, cod poștal 530140, Piața Libertăţii nr. 5, vizavi de registratură; Toplița, B-dul Nicolae Balcescu ,nr.14 (Sediul Primariei),etaj II, camera 214. Data limită pentru depunerea propunerilor de proiecte: 22 aprilie 2013, orele 16.00.
 
7. Solicitarea finanţării nerambursabile: Documentaţia de solicitare a finanţării nerambursabile constând în Cererea de finanţare, se pot procura de la sediul Consiliului Judeţean Harghita, Miercurea-Ciuc, Piața Libertăţii nr. 5, camera 206, sau de la biroul teritorial din Toplița. Persoana de contact: Lukács Levente, telefon: 0734994372, e-mail: [email protected] şi de pe site-ul http://judetulharghita.ro/culte_religioase .
 
 
ANUNŢ DE PARTICIPARE
pentru concursul de proiecte organizat în cadrul
Programului anual de cooperare al Consiliului Județean Harghita în vederea sprijinirii unor activități ale cultelor religioase, pe anul 2013
 
1. Autoritatea Contractantă: Judeţul Harghita prin Consiliul Judeţean Harghita, Miercurea Ciuc, Piața Libertăţii nr.5, Cod Fiscal 4245763, tel. 0266-207720, fax 0266-207703.
 
2. Solicitanţii pot fi: cultele religioase recunoscute de lege care îşi desfăşoară activitatea în raza administrativ-teritorială a judeţului Harghita.
 
3. Reglementări legale privind acordarea de finanţare nerambursabilă:
• Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,
• Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor
• Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare;
 
4. Se acordă finanţare nerambursabilă pentru activităţi întreprinse în judeţul Harghita, care vizează:
( În cadrul programului vor fi finanțate acțiuni și evenimente organizate începând cu luna iunie!)
 
5. Durata programului: anul 2013.
 
6. Locul și data limită de depunere a propunerilor de proiecte:
Solicitantul va depune propunerea de proiect la birourile teritoriale ale Consiliului Judeţean Harghita, Miercurea Ciuc, cod poștal 530140, Piața Libertăţii nr. 5, vizavi de registratură; Toplița, B-dul Nicolae Balcescu ,nr.14 (Sediul Primariei),etaj II, camera 214. Data limită pentru depunerea propunerilor de proiecte: 19 aprilie 2013, orele 14.00.
 
7. Solicitarea finanţării nerambursabile: Documentaţia de solicitare a finanţării nerambursabile constând în Cererea de finanţare, se pot procura de la sediul Consiliului Judeţean Harghita, Miercurea-Ciuc, Piața Libertăţii nr. 5, camera 206, sau de la biroul teritorial din Toplița. Persoana de contact: Lukács Levente, telefon: 0734994372, e-mail: [email protected] şi de pe site-ul http://judetulharghita.ro/culte_religioase.
 
 
 
ANUNŢ DE PARTICIPARE
pentru concursul de proiecte organizat în cadrul
Programului anual de cooperare al Consiliului Județean Harghita în vederea sprijinirii unor activități ale cultelor religioase, pe anul 2013
 
1. Autoritatea Contractantă: Judeţul Harghita prin Consiliul Judeţean Harghita, Miercurea Ciuc, Piața Libertăţii nr.5, Cod Fiscal 4245763, tel. 0266-207720, fax 0266-207703.
 
2. Solicitanţii pot fi: cultele religioase recunoscute de lege care îşi desfăşoară activitatea în raza administrativ-teritorială a judeţului Harghita.
 
3. Reglementări legale privind acordarea de finanţare nerambursabilă:
• Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,
• Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor
• Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare;
 
4. Se acordă finanţare nerambursabilă pentru activităţi întreprinse în judeţul Harghita, care vizează:
( În cadrul programului vor fi finanțate acțiuni și evenimente organizate începând cu luna iunie!)
 
5. Durata programului: anul 2013.
 
6. Locul și data limită de depunere a propunerilor de proiecte:
Solicitantul va depune propunerea de proiect la birourile teritoriale ale Consiliului Judeţean Harghita, Miercurea Ciuc, cod poștal 530140, Piața Libertăţii nr. 5, vizavi de registratură; Toplița, B-dul Nicolae Balcescu ,nr.14 (Sediul Primariei),etaj II, camera 214. Data limită pentru depunerea propunerilor de proiecte: 17 aprilie 2013, orele 16.00.
 
7. Solicitarea finanţării nerambursabile: Documentaţia de solicitare a finanţării nerambursabile constând în Cererea de finanţare, se pot procura de la sediul Consiliului Judeţean Harghita, Miercurea-Ciuc, Piața Libertăţii nr. 5, camera 206, sau de la biroul teritorial din Toplița. Persoana de contact: Lukács Levente, telefon: 0734994372, e-mail: [email protected] şi de pe site-ul http://judetulharghita.ro/culte_religioase.
 
 
ANUNŢ DE PARTICIPARE
pentru concursul de proiecte organizat în cadrul
Programului anual de cooperare al Consiliului Județean Harghita în vederea sprijinirii unor activități ale cultelor religioase, pe anul 2013
 
1. Autoritatea Contractantă: Judeţul Harghita prin Consiliul Judeţean Harghita, Miercurea Ciuc, Piața Libertăţii nr.5, Cod Fiscal 4245763, tel. 0266-207720, fax 0266-207703.
 
2. Solicitanţii pot fi: cultele religioase recunoscute de lege care îşi desfăşoară activitatea în raza administrativ-teritorială a judeţului Harghita.
 
3. Reglementări legale privind acordarea de finanţare nerambursabilă:
• Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,
• Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor
• Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare;
 
4. Se acordă finanţare nerambursabilă pentru activităţi întreprinse în judeţul Harghita, care vizează:
( În cadrul programului vor fi finanțate acțiuni și evenimente organizate începând cu luna iunie!)
 
5. Durata programului: anul 2013.
 
6. Locul și data limită de depunere a propunerilor de proiecte:
Solicitantul va depune propunerea de proiect la birourile teritoriale ale Consiliului Judeţean Harghita, Miercurea Ciuc, cod poștal 530140, Piața Libertăţii nr. 5, vizavi de registratură; Toplița, B-dul Nicolae Balcescu ,nr.14 (Sediul Primariei),etaj II, camera 214. Data limită pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15 aprilie 2013, orele 16.00.
 
7. Solicitarea finanţării nerambursabile: Documentaţia de solicitare a finanţării nerambursabile constând în Cererea de finanţare, se pot procura de la sediul Consiliului Judeţean Harghita, Miercurea-Ciuc, Piața Libertăţii nr. 5, camera 206, sau de la biroul teritorial din Toplița. Persoana de contact: Lukács Levente, telefon: 0734994372, e-mail: [email protected] şi de pe site-ul http://judetulharghita.ro/culte_religioase .
 
 
 
ANUNŢ DE PARTICIPARE
pentru concursul de proiecte organizat în cadrul
Programului anual de sprijinire a cultelor religioase recunoscute de lege, care își desfășoare activitatea în județul Harghita, pe anul 2013
 
 
 
1. Autoritatea Contractantă: Judeţul Harghita prin Consiliul Judeţean Harghita, Miercurea Ciuc, Piața Libertăţii nr.5, Cod Fiscal 4245763, tel. 0266-207720, fax 0266-207703.
 
2. Solicitanţii pot fi: cultele religioase recunoscute de lege care îşi desfăşoară activitatea în raza administrativ-teritorială a judeţului Harghita.
 
3. Reglementări legale privind acordarea de finanţare nerambursabilă:
• Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,
• Ordonanţa Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, cu modificările şi completările ulterioare,
• Hotărârii Guvernului nr. 1470/2002 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 82/2001, cu modificările şi completările ulterioare,
• Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare;
 
4. Se acordă finanţare nerambursabilă pentru activităţi întreprinse în judeţul Harghita, care vizează:
  • renovare sau construire tabără pt. copii
 
5. Durata programului: anul 2013.
 
6. Locul și data limită de depunere a propunerilor de proiecte:
Solicitantul va depune propunerea de proiect la birourile teritoriale ale Consiliului Judeţean Harghita, Miercurea Ciuc, cod poștal 530140, Piața Libertăţii nr. 5, vizavi de registratură; Toplița, B-dul Nicolae Balcescu ,nr.14 (Sediul Primariei),etaj II, camera 214. Data limită pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15 aprilie 2013, orele 16.00.
 
7. Solicitarea finanţării nerambursabile: Documentaţia de solicitare a finanţării nerambursabile constând în Ghidul solicitantului şi Cererea de finanţare, se pot procura de la sediul Consiliului Judeţean Harghita, Miercurea-Ciuc, Piața Libertăţii nr. 5, camera 206 sau de la biroul teritorial din Toplița, persoana de contact: Lukács Levente, telefon 0734994372, e-mail: [email protected] şi de pe site-ul http://judetulharghita.ro/culte_religioase
 
 
ANUNŢ DE PARTICIPARE
pentru concursul de proiecte organizat în cadrul
Programului anual de sprijinire a cultelor religioase recunoscute de lege, care își desfășoare activitatea în județul Harghita, pe anul 2013
 
 
1. Autoritatea Contractantă: Judeţul Harghita prin Consiliul Judeţean Harghita, Miercurea Ciuc, Piața Libertăţii nr.5, Cod Fiscal 4245763, tel. 0266-207720, fax 0266-207725.
 
2. Solicitanţii pot fi: cultele religioase recunoscute de lege care îşi desfăşoară activitatea în raza administrativ-teritorială a judeţului Harghita.
 
3. Reglementări legale privind acordarea de finanţare nerambursabilă:
• Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,
• Ordonanţa Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, cu modificările şi completările ulterioare,
• Hotărârii Guvernului nr. 1470/2002 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 82/2001, cu modificările şi completările ulterioare,
• Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare;
 
4. Se acordă finanţare nerambursabilă pentru activităţi întreprinse în judeţul Harghita, care vizează:
  • renovare sau construire biserică și anexă bisericească
 
5. Durata programului: anul 2013.
 
6. Locul și data limită de depunere a propunerilor de proiecte:
Solicitantul va depune propunerea de proiect la birourile teritoriale ale Consiliului Judeţean Harghita, Miercurea Ciuc, cod poștal 530140, Piața Libertăţii nr. 5, vizavi de registratură; Toplița, B-dul Nicolae Balcescu ,nr.14 (Sediul Primariei),etaj II, camera 214. Data limită pentru depunerea propunerilor de proiecte: 10 aprilie 2013, orele 16.00.
 
7. Solicitarea finanţării nerambursabile: Documentaţia de solicitare a finanţării nerambursabile constând în Ghidul solicitantului şi Cererea de finanţare, se pot procura de la sediul Consiliului Judeţean Harghita, Miercurea-Ciuc, Piața Libertăţii nr. 5, camera 206 sau de la biroul teritorial din Toplița, persoana de contact: Lukács Levente, telefon 0734994372, e-mail: [email protected] şi de pe site-ul http://judetulharghita.ro/culte_religioase .
 
 
ANUNŢ DE PARTICIPARE
pentru concursul de proiecte organizat în cadrul
Programului anual de sprijinire a cultelor religioase recunoscute de lege, care își desfășoare activitatea în județul Harghita, pe anul 2013
 
 
1. Autoritatea Contractantă: Judeţul Harghita prin Consiliul Judeţean Harghita, Miercurea Ciuc, Piața Libertăţii nr.5, Cod Fiscal 4245763, tel. 0266-207720, fax 0266-207725.
 
2. Solicitanţii pot fi: cultele religioase recunoscute de lege care îşi desfăşoară activitatea în raza administrativ-teritorială a judeţului Harghita.
 
3. Reglementări legale privind acordarea de finanţare nerambursabilă:
• Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,
• Ordonanţa Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, cu modificările şi completările ulterioare,
• Hotărârii Guvernului nr. 1470/2002 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 82/2001, cu modificările şi completările ulterioare,
• Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare;
 
4. Se acordă finanţare nerambursabilă pentru activităţi întreprinse în judeţul Harghita, care vizează:
• renovare sau construire casă mortuară
 
5. Durata programului: anul 2013.
 
6. Locul și data limită de depunere a propunerilor de proiecte:
Solicitantul va depune propunerea de proiect la birourile teritoriale ale Consiliului Judeţean Harghita, Miercurea Ciuc, cod poștal 530140, Piața Libertăţii nr. 5, vizavi de registratură; Toplița, B-dul Nicolae Balcescu ,nr.14 (Sediul Primariei),etaj II, camera 214. Data limită pentru depunerea propunerilor de proiecte: 10 aprilie 2013, orele 16.00.
 
7. Solicitarea finanţării nerambursabile: Documentaţia de solicitare a finanţării nerambursabile constând în Ghidul solicitantului şi Cererea de finanţare, se pot procura de la sediul Consiliului Judeţean Harghita, Miercurea-Ciuc, Piața Libertăţii nr. 5, camera 206 sau de la biroul teritorial din Toplița, persoana de contact: Lukács Levente, telefon 0734994372, e-mail: [email protected] şi de pe site-ul http://judetulharghita.ro/culte_religioase
 
 
ANUNŢ DE PARTICIPARE
pentru concursul de proiecte organizat în cadrul
Programului anual de sprijinire a cultelor religioase recunoscute de lege, care își desfășoare activitatea în județul Harghita, pe anul 2013
   
 
1. Autoritatea Contractantă: Judeţul Harghita prin Consiliul Judeţean Harghita, Miercurea Ciuc, Piața Libertăţii nr.5, Cod Fiscal 4245763, tel. 0266-207720, fax 0266-207703.
 
2. Solicitanţii pot fi: cultele religioase recunoscute de lege care îşi desfăşoară activitatea în raza administrativ-teritorială a judeţului Harghita.
 
3. Reglementări legale privind acordarea de finanţare nerambursabilă:
• Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,
• Ordonanţa Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, cu modificările şi completările ulterioare,
• Hotărârii Guvernului nr. 1470/2002 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 82/2001, cu modificările şi completările ulterioare,
• Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare;
 
4. Se acordă finanţare nerambursabilă pentru activităţi întreprinse în judeţul Harghita, care vizează:
• renovare sau construire casă comunitară (sunt vizate clădirile care sunt în proprietatea cultelor religioase și, care deservesc activități educaționale, cultural-religioase cum sunt: oră de religie, exerciții spirituale, activități cultural religioase conform calendarului religios, expoziții religioase, etc.)
 
5. Durata programului: anul 2013.
 
6. Locul și data limită de depunere a propunerilor de proiecte:
Solicitantul va depune propunerea de proiect la birourile teritoriale ale Consiliului Judeţean Harghita, Miercurea Ciuc, cod poștal 530140, Piața Libertăţii nr. 5, vizavi de registratură; Toplița, B-dul Nicolae Balcescu ,nr.14 (Sediul Primariei),etaj II, camera 214. Data limită pentru depunerea propunerilor de proiecte: 29 martie 2013, orele 14.00.
 
7. Solicitarea finanţării nerambursabile: Documentaţia de solicitare a finanţării nerambursabile constând în Ghidul solicitantului şi Cererea de finanţare, se pot procura de la sediul Consiliului Judeţean Harghita, Miercurea-Ciuc, Piața Libertăţii nr. 5, camera 206 sau de la biroul teritorial din Toplița, persoana de contact: Lukács Levente, telefon 0734994372, e-mail: [email protected] şi de pe site-ul www.judetulharghita.ro/culte_religioase.
 
 
ANUNŢ DE PARTICIPARE
pentru concursul de proiecte organizat în cadrul
Programului anual de sprijinire a cultelor religioase recunoscute de lege, care își desfășoare activitatea în județul Harghita, pe anul 2013
 
 
 
1. Autoritatea Contractantă: Judeţul Harghita prin Consiliul Judeţean Harghita, Miercurea Ciuc, Piața Libertăţii nr.5, Cod Fiscal 4245763, tel. 0266-207720, fax 0266-207703.
 
2. Solicitanţii pot fi: cultele religioase recunoscute de lege care îşi desfăşoară activitatea în raza administrativ-teritorială a judeţului Harghita.
 
3. Reglementări legale privind acordarea de finanţare nerambursabilă:
• Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,
• Ordonanţa Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, cu modificările şi completările ulterioare,
• Hotărârii Guvernului nr. 1470/2002 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 82/2001, cu modificările şi completările ulterioare,
• Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare;
 
4. Se acordă finanţare nerambursabilă pentru activităţi întreprinse în judeţul Harghita, care vizează:
• executare instalație termică pentru biserici
 
5. Durata programului: anul 2013.
 
6. Locul și data limită de depunere a propunerilor de proiecte:
Solicitantul va depune propunerea de proiect la birourile teritoriale ale Consiliului Judeţean Harghita, Miercurea Ciuc, cod poștal 530140, Piața Libertăţii nr. 5, vizavi de registratură; Toplița, B-dul Nicolae Balcescu ,nr.14 (Sediul Primariei),etaj II, camera 214. Data limită pentru depunerea propunerilor de proiecte: 29 martie 2013, orele 14.00.
 
7. Solicitarea finanţării nerambursabile: Documentaţia de solicitare a finanţării nerambursabile constând în Ghidul solicitantului şi Cererea de finanţare, se pot procura de la sediul Consiliului Judeţean Harghita, Miercurea-Ciuc, Piața Libertăţii nr. 5, camera 206 sau de la biroul teritorial din Toplița, persoana de contact: Lukács Levente, telefon 0734994372, e-mail: [email protected] şi de pe site-ul www.judetulharghita.ro.
 
 
POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«decembrie, 2024»
lmmjvsd
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774